Eveniment

16 persoane evacuate dintr-un bloc după ce un apartament a luat foc

Mai multe persoane, între care și un copil, dintr-un bloc de locuințe din Râmnicu Vâlcea, au fost evacuate de pompieri în noaptea de luni spre marți, după ce unul dintre apartamentele situate la etajul al treilea al imobilului a luat foc, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric produs la un aparat electrocasnic deteriorat.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea, incendiul a cuprins o cantitate mare de deșeuri depozitate în apartamentul afectat, la locul intervenției fiind trimise forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri din Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, precum și o ambulanță SMURD.

”La sosirea echipajelor operative, ardeau mocnit deșeuri și resturi menajere depozitate în apartamentul situat la etajul III, cu degajări mari de fum. În apartament nu se aflau persoane. Pentru siguranța lor, au fost evacuate 16 persoane (15 adulți și un minor) din șase apartamente. O persoană cu atac de panică a fost evaluată de SMURD, dar a refuzat transportul la spital”, a precizat purtătorul de cuvânt la ISU Vâlcea, Sorin Albinaru.

Incendiul a fost declarat lichidat în jurul orei 4:00, după aproximativ o oră și jumătate de la anunțarea lui, accesul pompierilor în apartament fiind îngreunat de deșeurile depozitate în interior și care ajungeau până la tavanul locuinței.

Până la stingerea focului au ars mobilierul din două camere, aparatura electrocasnică, tâmplaria de la uși și ferestre din lemn, precum și aproximativ 500 de kilograme de deșeuri din material textil.