Eveniment

O bursă, două burse, trei burse. Un milion de burse. ”România Educată” a dat burse în loc să conecteze sistemul de educație la piața muncii ca să ne ținem copiii și nepoții în țară

 Am dat treapta întâi la un liceu teoretic, dacă nu intram, eram redistribuit către un liceu profesional cu profil agricol. Statul îmi dădea după absolvire un serviciu.

La treapta a doua, mai multe clase au fost comasate într-una singură. Dacă nu luam treapta, eram redistribuit la un liceu profesional cu profil industrial. Statul îmi dădea după absolvire un serviciu.

În clasele XI si XII făceam practica o zi pe lună la filatura de mătase naturală din Lugoj și apoi, după ce m-am mutat, la fabrica “Independența” din Sibiu (ambele exportau în zeci de țări, astăzi sunt închise, probabil ceva mall-uri in locul lor). Daca nu luam bacalaureatul statul îmi dădea după absolvire un serviciu.

Am luat bacalaureatul și, dacă nu intram la facultate, după serviciul militar, statul mă angaja muncitor la o fabrică.

Am intrat la facultate. Statul îmi dădea după cei 6 ani de facultate un serviciu la un cabinet medical.

Ăsta era sistemul de educație a lui Nicolae Ceaușescu. Fiecare decrețel cunoaște și poate confirma din propria experiența și prin propriul parcurs povestea de mai sus – o pot confirma chiar și decrețeii care au lucrat la proiectul ”România Educată”. În orice etapa de școală sau liceu sau facultate se putea intra într-un sistem de pregătire care iți oferea cele necesare pentru a-ți găsi un serviciu.

În 2025, după 35 de ani de reforme și reforme și reforme sistemul de educație este în continuare desprins de realitățile și nevoile pieței muncii. Statul nu poate, nu știe sau nu vrea să dea tinerilor un serviciu după absolvire ca să-i țină în țară. Asta pentru că nu știm de cați muncitori, contabili, medici, profesori, ingineri, chimiști, IT-iști, contabili, frizeri, macaragii, zootehniști, sudori, bucătari, fierari-betoniști, etc, etc., etc., avem nevoie până în 2030, în așa fel încât să-i formăm și să le dam un job la capătul liceului, scolii profesionale sau facultății. Și asta se întâmplă, desigur, pentru că nu avem nici un plan sau schemă de competitivitate economică până în 2030, ca să știm, la urma-urmei, ce profesii să pregătim.

Timp de 10 ani, sistemul de educație, sub conducerea savantă a proiectului fastuos ”România Educată”, a dat burse în stânga și în dreapta, a fost deconectat total de la nevoile din piața muncii și a sporit NEET-ul României – tineri care nu sunt într-o forma de educație, angajare sau instructaj – aproape 20% dintre tinerii cu vârsta 15-29 de ani, record european. Circa un milion de bărbați și femei în floarea vârstei și cu putere de muncă pentru care angajatorii ar face orice să ii aducă la muncă, să îi instruiască și să le dea salarii deja comparabile cu cele din vest.

Romania este pe locul întâi în Uniunea Europeană la NEET, în condițiile în care oricum avem o populație de 15-29 de ani care a fost împuținată prin prăbușirea natalității și prin emigrare.

O bursa, doua burse, trei burse, un milion de burse, așa a rezolvat ”România Educată” problema educației. A scăzut abandonul școlar, s-a învățat mai bine, s-au ocupat miile de posturi vacante din economie, s-a rezolvat problema deficitului de resursa umană, a scăzut migrația către vest, a crescut IQ-ul?

Ilie Bolojan, sunt de acord cu supărarea publică că bursele elevilor și studenților nu trebuiau tăiate înainte de a fi tăiate alte cheltuieli publice mizerabile. Dar, daca este să ne luam după NEET, nu au servit la nimic o bursă, doua burse, trei burse, un milion de burse, date de ”România Educata”

Nu este vorba despre bani, este vorba despre un plan.

Comentariu de Dragoș Damian, CEO Terapia