Din oras

Aproape 88 % dintre foștii coasigurați din Vâlcea sunt în prezent fără asigurare de sănătate

Aproape 88% dintre coasigurații care figurau în evidențele Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vâlcea în luna august, respectiv peste 10.500 de persoane, sunt în prezent fără asigurare de sănătate, potrivit directorului instituției, Alin Voiculeț.

Reprezentantul CAS Vâlcea a precizat, pentru AGERPRES, că în urma intrării în vigoare la 1 septembrie a prevederilor din Legea nr.141/2025 referitoare la eliminarea calității de asigurat fără plata contribuției pentru anumite categorii de persoane, la momentul actual doar 1.500 dintre foștii coasigurați din județ și-au făcut asigurări medicale.

‘Din 12.026 de coasigurați în luna august, s-au asigurat până acum aproximativ 1.500, pe următoarele categorii: plata directă la ANAF – 1.015, prin programele naționale de sănătate – 270 și pe handicap – 215 persoane. Procentul este mic, dar așa este în toate județele – doar 10,15% s-au asigurat după modificările legislative. Probabil că nu au avut nevoie de servicii medicale în perioada aceasta de o lună și jumătate, dar cred că se vor asigura mare parte dintre aceste persoane, prin plata directă la ANAF, ca persoane fizice sau prin soț/soție la angajatorii unde lucrează unul dintre ei’, a declarat directorul CAS Vâlcea.

Voiculeț a menționat că, în cazul în care nu vor opta pentru plata contribuției și nici nu se vor încadra într-o altă categorie de asigurat fără plata contribuție, persoanele neasigurate pot beneficia doar de serviciile cuprinse în pachetul minimal de servicii medicale la medicii de familie sau de serviciile de urgență.

Deși numărul persoanelor neasigurate este destul de mare în județ, reprezentanții Spitalului Județean Vâlcea spun însă că numărul pacienților care s-au prezentat în această perioadă la Unitatea de Primiri Urgențe nu a crescut, luna trecută fiind chiar cu aproape 800 de prezentări mai puține decât în august.

De la 1 septembrie, persoanele fără venituri aflate în întreținerea partenerului sau a unuia dintre copii, își pot menține calitatea de asigurat dacă personal sau prin persoana asigurată care le are în întreținere depun declarația unică la organul fiscal (disponibilă pe site-ul ANAF) și achită la depunerea acesteia 25% din contribuția calculată la șase salarii minim brute pe economie (607,5 lei), diferența de până la 75% (1.822,5 lei) urmând să fie plătită până la data de 25 mai a anului următor celui în care s-a depus declarația. A

Exit mobile version