In vizor

O delegație din Regiunea Muğla din Turcia, a vizitat Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea

O delegație din Regiunea Muğla din Turcia, prezentă în Vâlcea la invitația Consiliului Județean, a vizitat joi Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea în cadrul unui program ce urmărește consolidarea relațiilor instituționale între județul nostru și provincia din sud-vestul Turciei, promovarea potențialului turistic, economic și cultural al județului Vâlcea, identificarea oportunităților de cooperare și facilitarea contactelor directe între autoritățile publice și mediul de afaceri.

Cu ocazia vizitei la Primăria Municipiului, primarul Mircia Gutău le-a urat bun-venit oaspeților turci, afirmându-și disponibilitatea pentru facilitarea oricăror relații de colaborare turco-române reciproc avantajoase și subliniind că municipiul este, de mai mulți ani, beneficiarul unei relații de înfrățire trainice și eficiente cu orașul turc Aydin.

În cadrul vizitei în Vâlcea, oaspeții turci vor vizita o serie de puncte de interes, atât din domeniul economic, cât și din cel turistic.

Exit mobile version