Sediul Poliției orașului Călimănești și domiciliul unui polițist sunt vizate, miercuri, de două percheziții, a anunțat Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Potrivit sursei citate, perchezițiile au loc într-un dosar penal deschis pentru trafic de influență, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și înșelăciune.
Procurorii au precizat că în cauză au fost dispuse, totodată, ordonanțe de predare înscrisuri de către IPJ Vâlcea – Poliția orașului Călimănești.
Acțiunea se desfășoară cu sprijinul ofițerilor anticorupție și al jandarmilor vâlceni.