In vizor

Primarul Mircia Gutău încheie joi seria consultărilor cu reprezentanții asociațiilor de proprietari cu o întâlnire ce vizează blocurile din aproape tot Ostroveniul și de pe bulevardul Dem Rădulescu

Primarul Mircia Gutău va încheia în această săptămână seria consultărilor cu reprezentanții asociațiilor de proprietari, acțiune ce s-a desfășurat etapizat, prin întâlniri cu președinții și administratorii din zone bine delimitate în care au fost abordate subiecte precum situația parcărilor de reședință, furnizarea energiei termice în sistem centralizat, nivelul taxelor și impozitelor locale precum și orice alte probleme ale locuitorilor municipiului.

Astfel joi, 19 martie, de la ora 17.00, la Cinematograful „Geo Saizescu” sunt invitați la discuții reprezentanții asociațiilor de proprietari ai blocurilor din aproape întreg cartierul Ostroveni (mai puțin zona delimitată de strada Mihai Eminescu, bulevardul Tineretului, strada I.C. Brătianu și bulevardul Pandurilor), precum și de pe bulevardul Dem Rădulescu, conform hărții alăturate.