Din oras

Lucrările de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14, aproape de finalizare – FOTO

Lucrările finanțate prin PNRR la proiectul “Creşterea eficienței energetice în clădirea – Grădinița cu Program Prelungit Nr. 14”, situată pe Strada Nicolae Iorga nr. 20A, se apropie de finalizare.

Intervențiile realizate prin proiect au inclus:
• Reabilitarea termică a clădirii (fațade, soclu, planșeu peste ultimul nivel și peste subsol);
• Instalarea de panouri solare și fotovoltaice;
• Modernizarea sistemelor de iluminat și de siguranță la incendiu;
• Montarea unei instalații moderne de detecție, semnalizare, alarmare și desfumare.
Prin aceste investiții, copiii vor beneficia de un mediu educațional mai sigur, mai modern și mai eficient energetic.

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea continuă să investească în viitorul celor mici!

Exit mobile version