
O femeie de 53 de ani, din județul Vâlcea, a fost ridicată de polițiști și dusă la audieri, după ce a fost acuzată că ar fi jefuit o pensionară în municipiul Satu Mare.
Potrivit anchetatorilor, fapta ar fi avut loc pe 22 august a.c., într-o stație de transport public din Satu Mare. Victima, o femeie de 67 de ani, ar fi fost deposedată prin violență de bijuteriile din aur, prejudiciul ridicându-se la aproximativ 10.300 de lei.
În urma cercetărilor, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au organizat o acțiune în județul nostru. „La data de 9 septembrie a.c., polițiștii au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, în județul Vâlcea, la locuința unei femei de 53 de ani, bănuită de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată” – se arată în comunicatul IPJ Satu Mare.
În urma descinderilor, bijuteriile furate au fost recuperate. Totodată, pe numele femeii a fost pus în aplicare un mandat de aducere. „Astfel, în urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea femeii, pentru 24 de ore” – au mai transmis reprezentanții poliției.
Suspecta a fost dusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Satu Mare și va fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă.