Din oras

Avarie la conducta de gaze de pe strada Decebal

Pompierii vâlceni au fost solicitați, joi, 7 august 2025, în jurul orei 11.30, ca urmare a producerii unei avarii la conducta de gaze situată pe strada Decebal, în municipiul Râmnicu Vâlcea. S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială CBRN. A fost anunțat imediat Distrigaz.

Echipajele operative sosite la locul solicitării, au balizat zona, au oprit circulația rutieră și au îndepărtat persoanele din zona de risc, concomitent cu măsurarea parametrilor atmosferici de către echipa CBRN. O echipă aparținând Distrigaz a remediat avaria, într-un timp foarte scurt, fiind astfel îndepărtat orice potențial pericol.

Pompierii vâlceni au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, până la remedierea situației.

Exit mobile version