
nspectoratul de Poliție Județean Vâlcea respinge categoric informațiile vehiculate în spațiul public referitoare la presupuse nereguli în procesul de promovare a polițiștilor în funcții de conducere sau execuție.
Așa cum am precizat și anterior, subliniem din nou că toate procedurile de avansare în cadrul IPJ Vâlcea se desfășoară cu respectarea strictă a prevederilor legale, în conformitate cu normele stabilite de Inspectoratul General al Poliției Române și legislația în vigoare. Promovările se bazează pe criterii obiective, transparente și verificabile.
Afirmațiile care acreditează ideea existenței unor „rețele de interese” sau a unor influențe nelegitime sunt complet nefondate, tendențioase și au ca scop dezinformarea opiniei publice, afectând imaginea instituției și încrederea cetățenilor în poliție.
Reiterăm că orice polițist care consideră că a fost nedreptățit în cadrul unui proces de selecție sau promovare are la dispoziție căile legale de contestație prevăzute de Statutul polițistului și reglementările interne în vigoare.
Sesizările pot fi transmise în scris, cu respectarea confidențialității, fiind analizate cu maximă seriozitate de structurile competente.
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea își reafirmă angajamentul ferm față de respectarea principiilor de legalitate, profesionalism și integritate, precum și față de transparență în exercitarea atribuțiilor legale.